Go, Cami!** Go, go, go!

Go, Cami!** Go, go, go!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima cursă, prima finală pentru Camelia Potec, primele speranțe
pentru România. Campioană olim­pică de la Atena din 2004 la 200 m
liber pornește hotărâtă la Europenele de Natație de la Budapesta,
în finala probei de 800 m liber (ora 18:00/ Eurosport).

Deși s-a calificat cu al șaselea timp, 8:33,08, brăileanca
rămâne în cursa pentru a doua ei medalie în probele lungi. Istoria
pare total diferită de Mondialele de anul trecut, de la Roma, când
Cami urca în finală cu al treilea timp, un halucinant 8:22,03,
finalizând însă cursa pe locul 5 (8:20,44). De altfel, toate
rezultatele înregistrate ieri în proba de 800 m, par rupte dintr-un
alt scenariu. Interzicerea combinezoanelor de poliuretan a adus un
plus de 10 secunde în timpii fiecărei înotătoare. Astfel, irlandeza
Grainne Murphy, cea care a obținut cel mai bun timp în serii, a
oprit cronomentrul la 8:28,91, în timp ce recordmena mondială a
probei, britanica Rebecca Adlington, a scos 8:30,08.

Intră
și fetele la sărituri

Tot azi va mai concura în seriile probei de 100 m liber, la
masculin, și Norbert Trandafir (în jur de 11:30), dar și Alin
Artimon, tot în serii (în jurul orei 11:30), la 800 m liber.
Alături de înotători vor intra în concurs și tricolorele de la
sărituri Corina Popovici și Mara Elena Aiacoboae, fiind prezente în
serii, la platforma de 10 metri.

Camelia e o valoare și poate produce surpriza
oricând

Doina Sava, fosta antrenoare a Cameliei

Cami se simte foarte bine în Budapesta. La 1.500 m e favorită la
medalie

Octavian Tileagă, antrenor federal

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×